Ne putem pregăti pentru a adopta?

Toate lucrările Domnului sunt foarte frumoase şi toate hotărârile vor fi la timpul lor.

,,Nu trebuie spus: <> sau <>, căci toate vor fi căutate la timpul lor!” (Ben Sirah 39:13).

Din articolul precedent am putut reține factorii care ne influențează percepția nivelului de satisfacție din perioada post-adopție. Pentru a ne reaminti, aceștia sunt: informațiile despre copil și problemele acestuia, evaluarea corectă a posibilităților materiale, a resurselor emoționale și sociale de care dispunem. Toate contribuie la o mai bună ajustare a părinților la noul lor statut și la solicitările copilului adoptat.

O persoană sau o familie care contemplează ideea adopției unui copil, prin ce etape poate trece pentru a se pregăti emoțional mai bine? Există un fel de scară care să ne facă mai pregătiți? Da!

Acelor femei și acelor bărbați care se gândesc la o posibilă adopție, însă nu simt că ar face față, ce le-am putea spune? Celor care poate au copii deja și își mai doresc sau celor care vad o faptă nobilă în ajutarea unui copil, au multă empatie față de situația orfanilor, ar putea aceștia să fie părinți? Pot ei să schimbe destinul unui copil? Da, pot! Nu trebuie făcut totul deodată, pentru că oricât de mici ar fi motivele ori mari fricile pentru adoptator, pentru toate există un timp.

Literatura științifică ne aduce laolaltă repere de măsurare a pregătirii viitorilor părinți. Unul dintre modelele de frunte ale schimbării comportamentului, modelul transteoretic (TTM), (Prochaska, DiClemente și Norcross, 1992; Prochaska, Norcross și DiClemente, 1994), oferă o abordare sistematică și bazată empiric cu privire la conceptualizarea fenomenului adopției și la evaluarea pregătirii emoționale pentru adopție.

Pe scurt, modelul transteoretic (TTM) înțelege angajarea în procesul de adopție ca un proces stadial alcătuit dintr-o serie de etape: precontemplare, contemplare, pregătire, acțiune și menținere. Evaluarea pregătirii cu ajutorul acestui model TTM pot oferi informații sensibile și relevante despre nivelul de pregătire emoțională pentru a fi părinte adoptiv și poate ghida dezvoltarea de planuri de consiliere individualizate.Toate acestea pot reduce anxietatea viitorului părinte, poate crește probabilitatea de succes a adopțiilor, succes care va fi în beneficiul copiilor care au nevoie de familii adoptive.

1. În prima etapă, de precontemplare, indivizii pot aborda o serie de atitudini precum negarea importanței schimbării, subevaluarea consecințelor negative, minimizarea acestora ori chiar pot renunța la gândul adopției, căci pare un țel de neatins, un efort pe care ei nu și-l pot asuma. Persoanele care se află în această etapă de precontemplare sunt adesea neinformate sau subinformate despre importanța acțiunilor specifice, cum ar fi pregătirea emoțională. Adesea devin defensivi dacă simt că alții încearcă să-i ajute. Se evaluează că cei din această etapă nu intenționează să ia măsuri în următoarele 6 luni.
2. Persoanele aflate în etapa de contemplare sunt mai susceptibile să recunoască avantajele schimbării. Cu toate acestea, contemplatorii continuă să supraestimeze costurile schimbării și, prin urmare, sunt ambivalenți și încă nepregătiți să ia măsuri.Persoanele acestea au în vedere luarea de măsuri în următoarele 6 luni.
3. Persoanele aflate în etapa de pregătire au decis să facă o schimbare în următoarele 30 de zile și au început deja să ia măsuri pentru atingerea acestui obiectiv.
4. Persoanele aflate în stadiul de acțiune sunt angajate în mod excesiv în modificarea comportamentelor sau în dobândirea de noi comportamente.
5. Persoanele aflate în stadiul de menținere au reușit să susțină schimbarea timp de cel puțin 6 luni și se străduiesc activ pentru a preveni recidiva (Prochaska, DiClemente, Velicer, Ginpil și Norcross, 1985).Viitorii parinți fac acțiuni concrete care să-i păstreze motivați.

Aceste etape formează un model simplu în care oricine se poate regăsi și poate afla ce ar trebui să schimbe dacă consideră că adopția este ceea ce i se potrivește, însă îi lipsește curajul.

Într-o cercetare ce a vizat tocmai evaluarea nivelului de pregătire emoțională pentru a fi un părinte adoptiv (Prochaska, Paiva, Padula, Prochaska, Montgomery, Hageman & Bergart, 2005) prin modelul transtoretic (TTM) rezultatele arată că disponibilitatea de a adopta a fost definită de trei criterii de pregătire emoțională:

• Acceptarea faptului că este mai important să fii părinte decât să ai copii biologici;
• Cercetarea procesului de adopție și constatarea că adopția este potrivită pentru această persoană;
• Împărtășirea planurilor de adopție cu alții.

Într-o altă ordine de idei, pe lângă această stadializare teoretică, dar ancorată în realitate și pentru care cei care vor să adopte pot da mărturie, tot în literatura de specialitate găsim recomandări pentru susținerea persoanelor care trec prin aceste etape.

• Acordarea unui timp mai profund de reflecție asupra subiectului prin diferite mijloace, grupuri de suport, lectura, studiu biblic, cercetarea valorilor proprii;
• Vizualizarea situației pe termen lung;
• Informarea privind procedurile de la autoritățile statale;
• Evitarea acordării unei prea mari importanțe unor cazuri izolate;
• Pregătirea și solicitarea ajutorului pentru a deveni părinte adoptiv;
• Anticiparea experiențelor emoționale puternice, strategie care va ridica nivelul de pregătire și confort cu decizia, resimțite după adopție;
• Reevaluarea mediului familial, social, locativ, informarea celor care vor fi impactați de decizie (familia extinsă, locul de muncă);
• Autoevaluarea emoțională și cognitivă a valorilor și a imaginii de sine legate de rolul de părinte;
• Luarea unui angajament cognitiv deliberat care să nu fie sensibil la fluctuațiile emoționale;
• Creșterea recompenselor intrinseci și extrinseci pentru efectuarea demersurilor;
• Căutarea și utilizarea sprijinului social pentru a încuraja sau a ajuta la efectuarea demersurilor;
• Identificarea alternativelor pentru a susține decizia și angajamentul;
• Semne sau memento-uri pentru a face pașii de necesari pregătirii emoționale post-adopție;
• Realizarea că o astfel de acțiune schimbă societatea, atât la nivel individual, familial pentru acel copil cât și la nivel de societate, care se flexibilizează cunoscând, sprijinind și luând ca model o astfel de atitudine altruistă, civică și plină de dragoste dumnezeiască.

Indiferent de stadiul în care vă aflați, orice opinie se poate educa. Dacă întâmpinați obstacole emoționale, cognitive este potrivit să le clarificați cu ajutorul unei persoane de specialitate în adopție, a unui psihoterapeut ori a unui duhovnic, astfel încât procesul de adopție să vă gaseasca pregătiți și să fiți multumiți de proces.

Lavinia Petrulă,
Psiholog clinician și Psihoterapeut
Editare – Bianca Coman

Bibliografie selectivă
Prochaska, J. M., Paiva, A. L., Padula, J. A., Prochaska, J. O., Montgomery, J. E., Hageman, L., & Bergart, A. M. (2005). Assessing emotional readiness for adoption using the transtheoretical model. Children and Youth Services Review, 27(2), 135–152. doi:10.1016/j.childyouth.2004.07.001 10.1016/j.childyouth.2004.07.001