Deciziile reprezintă o parte din viața noastră cotidiană, luăm zeci și zeci de decizii în fiecare zi. De la cu ce ne îmbrăcăm, la ce mâncăm, la ce activități facem astăzi, unde o să mergem la vară în vacanță etc. Pe unele le luăm mai ușor, uneori automat, iar alte decizii necesită mai mult timp de gândire.
Înainte de a începe să dezvoltăm mai mult despre decizii, prima întrebare care se pune este:,,Ce este o decizie? Cum o definim?”. Putem spune că decizia este o concluzie sau rezoluție la care s-a ajuns după examinarea alternativelor sau o alegere între două sau mai multe opțiuni. O decizie vine ca un răspuns la o situație indexată de creierul nostru ca fiind problemă.
Există două perspective din care putem privi respectiva problemă:
- Putem privi situația ca pe o problemă ce trebuie rezolvată și atunci vom cauta soluții.
- Ca pe o oportunitate care ne oferă o șansă de dezvoltare.
Perspectiva pe care o alegem modelează procesul decizional.
În acest articol voi pleca de la premisa că situația de a nu fi părinte sau infertilitatea sunt privite din perspectiva problemei, problemă a cărei rezolvare este adopția (dar desigur, există și excepții).
Oare de ce problemele sunt mai importante decât oportunitățile?
Acest fapt se întâmplă, deoarece problemele nerezolvate au costuri emoționale, psihologice mai mari decât oportunitățile ratate.
Cum iau oamenii în general decizii?
Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 2002, ne spune ca avem două sisteme de gândire. Aș vrea să vi le descriu și singuri să evaluați unde anume vă situați și dacă este necesar să corectați anumite aspecte.
Sistemul 1
- Este rapid, automat, se bazează pe intuiție;
- Nu poate să fie oprit – el este autorul secret al al multor alegeri și judecăți pe care le facem;
- Asociativ, stereotipic, se bazează pe obiceiuri formate și este greu de schimbat;
- Este responsabil de citirea unui text facil, să conducem o mașină pe un drum liber;
- Este destul de bun în ceea ce face, fiind sensibil la indiciile subtile din mediu, semnele de pericol;
- Sistemul 1 are si un minus mare – îi place să simplifice, mănâncă tot ce zboară, fabulează, aproximează, viciază gândirea analitică, sabotează deciziile;
- Aici își au cuibul cam toate erorile de judecată – efectul de halo, efectul de ancorare, de încadrare;
- ,,Hazardul” este creat de sistemul 1, marele vrăjitor.
Reacțiile rapide din sistemul 1 au fost favorizate de evoluție. Vă ajută evitați un conflict sau un accident.
Sistemul 2
- De aici operează gândirea simbolică, de aici se iau deciziile strategice;
- Operațiunile din acest sistem necesită efort;
- Lent, leneș, deliberat, este distras ușor;
- De aici facem calculele complicate și parcările în locuri aglomerate.
Sistemul 2 lăsa deciziile în seama Sistemului 1 și doar așteaptă să i se spună ce are de facut, preia situația când ea se complica si corecteaza erorile Sistemului 1. Sistemul 2 este sursa gândirii corecte după standardele logicii și ale probabilității.
Ambele sunt la fel de importante, au particularitățile lor și fiecare este potrivit pentru rezolvarea unui anumit tip de probleme.
Pentru a înțelege puțin mai bine aceste două sisteme vă voi da un exemplu: dacă Sistemul 1 va lua decizia privind adopția, atunci Sistemul 2 va rezolva problemele pragmatice, face planul, merge la D.G.A.S.P.C., evaluează posibilitățile financiare și emoționale. Ar fi prudent să nu lăsăm Sistemului 1 decizia finală, de dragul intuiției, asocierilor, acolo este casa tuturor erorilor cognitive.
Erori cognitive relevante pentru decizia de adopție
Unele dintre cele mai mari erori cognitive relevante pentru decizia de adopție sunt aversiunea față de pierdere , prejudecata optimistă și excesul de încredere.
- Aversiunea față de pierdere – creierul înregistrează situația de infertilitate ca pe o pierdere, o problemă pentru care încearcă să caute soluții rapide.
- Prejudecata optimistă – ea generează iluzia controlului, credem că avem un control substanțial asupra vieții noastre. În procesul decizional această eroare ne poate face să credem că suntem mai competenți decât suntem în realitate.
- Excesul de încredere – se referă la iluzia că ceea ce cunoaștem este tot ce se știe despre acel subiect. De fapt, noi avem un set mic de observații asupra unui fenomen, analizate de sistemul nostru cognitiv supus erorii.
În această listă eu aș adăuga și eu iluzia transferabilității (dacă A relaționează cu B și B cu C, atunci
presupunem că și A cu C sunt într-o relație). Ca de exemplu, dacă sunt o bună educatoare nu înseamnă ca voi fi și o mama buna doar pentru că lucrez cu copiii.
Cum este oportun să luăm deciziile?
Până să luăm o decizie trebuie să vedem care este problema de rezolvat – să stabilim clar obiectivul.
- Să adopt vs. să aflu mai multe despre copiii disponibili pentru adopție;
- Scopul setează traseul de rezolvare al problemei;
- Un scop confunz duce la un traseu confunz, greu de înaintat;
- Să nu ne conformăm scopul dorințelor altora.
Astfel, decizia de a adopta trebuie să se bazeze pe ideea de autenticitate. Este foarte important să stabiliți un obiectiv în raport cu nevoia dumneavoastră din momentul respectiv.
Vă recomand cu multă căldură să împărțiți obiectivul mare în obiective mai mici. Începeți cu ideea de a afla mai multe informații în general despre adopție. Pentru a obține cele mai bune rezultate puteți utiliza tehica SMART, care vă ajută să definiți clar obiectivele și să setați o dată de finalizare.
Pașii acestei tehnici ne spun ca obiectivul sau scopul trebuie sa fie:
- Specific (simplu, sensibil, semnificativ). De exemplu, să aflu mai multe despre istoricul copiilor adoptabili
- Măsurabil (semnificativ, motivant). De exemplu, să pot lua o decizie în urma atingerii obiectivului, pentru a mă duce mai departe
- Realizabil (convenit, realizabil). De exemplu, să aflu informații de pe Internet, nu să îmi iau o zi liberă pentru a mă duce la D.G.A.S.P.C.
- Relevant (rezonabil, realist, să ai resursele necesare, bazat pe rezultate). Ca de exemplu, să aflu situația copiilor de până la 3 ani, dacă evaluez ca voi adopta un copil până în această vârstă.
- Timp legat (bazat pe timp, timp limitat, timp / cost limitat, în timp, sensibil la timp). Ca de exemplu, în maxim 2 săptămâni să realizez ce mi-am propus.
Judecata decizională este un proces care are loc pe măsură ce înaintam în decizie, concomitent cu micro-deciziile, fiecare miro-decizie pune o cărămidă la decizia finală. Este un proces foarte profund și foarte intim, pentru care nu trebuie să oferi justificare nimănui. Vă puteți consulta cu persoane relevante, dar preferabil este să o faceți cu un specialist sau cu o persoană care vă cunoaște foate bine.
În cadrul judecății decizionale este foarte important să ținem cont de o serie de factori:
- Valorile personale
- Virtuțiile și viciile voastre
- Standardele (adică ce este normal sau acceptabil din punctul dumneavoastră)
- Legăturile sociale
Trebuie evaluată legătura cu soțul/soția. Ar fi indicat să discutați despre cum crede partenerul de viață că ar face față ca părinte adoptiv, are o decizie clară în minte sau mai are de timp de gândire? Dacă partenerul lipsește, trebuie luat în calcul impactul pe care acest lucru l-ar putea avea asupra copilului. Studiile arată ca copiii adoptați în cuplurile căsătorite și adoptați până la vârsta de 12 luni au reușita cea mai bună.
Legăturile cu familia de origine sunt de asemenea bine de analizat.
Comunitatea – apartenența religioasă, colegii, prietenii. Nu adoptați pentru ceilalți! Nu adoptați ca să dați un exemplu! - Nivelul de bunăstare emoțională generală. Vă place viața pe care o aveți în acest moment? Ar fi bine să nu adoptăm ca să umplem un vid, vidul interior nu se umple din exterior.
- Investigați anxietatea, depresia, tristețile, fobiile, ticurile, ritualurile, fixurile chiar și când au intensitate scazuta. Copiii ne apasă pe niște butoane magice și este bine să fim imunizați și conștienți de existența lor.
- Rușinea și vinovăția sunt emoții auto-referențiale (adică sunt gândurile noastre despre noi). Rușinea este o evaluare globală despre sine, într-o oarecare masura o simțim cam toți. Asumpția de la care vine este că nu sunt suficient de valoros, nu sunt suficient de bun încât să fiu iubit. Vinovăția se referă la un comportament, un gând concret. Vă simțiți poate foarte vinovați din cauza infertilității sau față de soț/soție și doriți să reparați acest lucru. Atenție!
- Costurile ascunse ale deciziei – costurile de oportunitate (adică ceea ce pierdem când alegem una dintre opțiuni). Cu cât mai multe alternative dintre care să alegem, cu atât cresc costurile de oportunitate.
De câte ori nu ați spus: ,,..Pfaaaai, trebuia să aleg altceva, îți dai seama ce am pierdut?”. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul nostru este setat să găsească pericolele și pierderile. - Angajamentul față de decizie vs flexibilitate cognitivă. Este total în regulă să vă răzgândiți (este de preferat să se întâmple acest lucru înainte să aduceți copilul acasă). Eu nu te vreau martir, copilul tău nu te vrea martir, pentru sănătatea ta emoțională și a celor din jur trebuie sa stii ca e okay să te răzgândești.
În poziția de martir de regulă se regăsesc persoanele care au un nivel ridicat de conștiinciozitate, cele cu scheme de autosacrificiu, cât și persoanele care simt constant nevoia să investească, chit că eforturile de până acum nu s-au dovedit productive. - Evaluarea rolului de părinte din perspectiva sensului , a fericirii si a satisfacției. În psihologie, aceste 3 aspecte sunt distincte, s-ar putea ca nopțile nedormite să nu fie o sursă de fericire, dar sunt surse de sens.
Ca o recomandare finală, vă sfătuiesc să amânați luarea deciziei pentru o anumită perioadă de timp sau până când ați dormit bine măcar două nopți la rând în cazul în care sunteți o persoană impulsivă.
O decizie nu se judecă după rezultatele ei, oricând apar situații imprevizibile care pot interfera cu rezultatul. Evaluăm dacă o decizie este bună sau nu după capacitatea ei de a pune în funcțiune toate variabilele disponibile înainte de luarea deciziei.
Lavinia Petrulă,
Psiholog clinician și Psihoterapeut
Editare – Bianca Coman