După cum am avut ocazia să citim în articolul 6 (link aici), Tulburarea de stres post-traumatic de abandon (PTSD) este un fenomen care pătrunde în toate unghiurile fiinţei, se poate extinde pe parcursul a mai multor ani, chiar decenii și are diverse forme de manifestare (anxietate, depresie, tulburare de ataşament reactiv, tulburări alimentare, probleme relaţionale etc.).
În cele mai multe cazuri pacienții adulţi vin în terapie pentru alte probleme și poate dura destul de mult timp până când vor fi dispuşi să abordeze trauma de dinainte de adopție. Abandonul s-ar fi putut întâmpla când individul era prea tânăr pentru a-și aminti detalii ori pentru a avea abilitățile necesare să gestioneze distresul abuzului și a neglijării, cu atât mai greu îi este să aducă în prezent ceva ce pare că e o poveste încheiată.
Copii, câteodată, din neînțelegerea amplitudinii fenomenului şi a lipsei de abilităţi de comunicare nu știu cum să privească toată această suită de evenimente, făcându-i să aibă comportamente problematice de internalizare ori de externalizare care par “de neînţeles“.
Atunci când sunt identificate trauma de bază și stilul de ajustare dezadaptativ la traumă, acestea se adresează cel mai potrivit cu ajutorul unei echipe multidisciplinare, care să includă medicul curant, psihologul, logopedul și consilierul școlar.
Literatura științifică ne arată că prin tehnicile diferitelor școli terapeutice, persoanele se pot recupera din trauma produsă de abandon, îi pot atribui un sens şi o pot integra în povestea de viaţă personală. Procesul terapeutic este aplicat individualizat în funcţie de problematica pacientului, se utilizează tehnici validate ştiinţific ce includ soluționarea traumei de abandon și abordarea tulburărilor care au apărut care urmarea a acesteia prin tehnicile specifice.
Obiectivele de tratament include:
- Ajutarea pacienţilor să-și dezvolte sentimentul de valoare pe care îl pot pierde din cauza traumelor abandonului;
- Să integreze în povestea de viață abandonul şi adopţia;
- Să-şi întărească respectul de sine;
- Să-şi cunoască punctele tari şi vulnerabilităţile;
- În terapia de grup și individuală, indivizii învață să identifice ceea înseamnă o relație sănătoasă şi să dezvolte o înțelegere a modului în care merită să fie tratați de cei cu care interacționează și de către cei pe care îi iubesc;
- Tehnicile din terapia cognitivă-comportamentală ajută indivizii să învețe modalități de a face față anxietății, stresului și conflictului interpersonal fără a apela la comportamente de siguranţă sau strategii de coping dezadaptative;
- Câteodată pacienţii primesc şi medicaţie care îi ajută la gestionarea tulburărilor comorbide cum ar fi depresia, tulburarea bipolară, tulburarea de personalitate borderline și alte condiții precum tulburarea de alimentație sau cea obsesiv-compulsivă.
Cel mai corect față de viitorii părinți este să le spunem că este destul de probabil ca viitorul copil adoptat să aibă o traumă de abandon asociată sau neasociată cu diferite tipuri nesănătoase de ajustare la lume. Însă, Aleluia, ,,Lăudaţi-L pe Domnul, pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui!” (Psalmi 106:1). El nu ne va lăsa să fim împovăraţi peste puteri, totul va fi rânduit spre mântuirea noastră, în El și prin El toate sunt cu putință și vindecarea și seninătatea de a le accepta pe toate, ca pe ale Sale, dragostea toate le poate.
Lavinia Petrulă,
Psiholog clinician și Psihoterapeut
Editare – Bianca Coman